Assassin’s Creed

(No Ratings Yet)

 Loading ...

Pe scurt: da, a meritat. Nu o fi un Mesia a jocurilor precum BioShock sau altele din anul precedent, dar cu siguranta e un joc ce merita o sansa din partea oricui. Voi incerca sa va explic cat mai clar acest fapt in randurile urmatoare.

Assassin's Creed Review

Dupa cum am mentionat si in preview, jocul a fost o adevarata controversa pana sa apara pe console. Multi asteptau, ba chiar erau siguri ca jocul va iesi impresionant si bun. Adevarul e ca da, a iesit un joc destul de bun si a adus ceva originalitate (chiar daca si-a tras radacinile din Prince of Percia) in industria jocurilor care a devenit o lupta pe viata si pe moarte.

Pentru inceput, story-ul este remarcabil de captivant. Povestea are loc in doua perioade complet diferite si indepartate, dar legate foartre strans de un singur lucru: tu. Asteptand jocul ca pe un action fantasy/istoric medieval, nu foarte multa lume se astepta la povestea imbarligata din jocul final, chiar daca ne-a fost povestita de producatori pe scurt acum ceva vreme. Vom lua controlul a doua personaje principale, unul dintre ele e un nimeni pe nume Desmond care traieste in zilele noastre, celalat fiind stramosul lui, Altair care si-a dus veacul prin secolul XII. Spre bucuria mea si probabil a tuturor, jocul nu te arunca doar in trecut ca sa injughii oameni pana te dor incheieturile, ci creeaza o legatura Sci-Fi intre prezent si trecut. In prezent esti Desmond, un biet tanar care a fost practic rapit de niste savanti pentru niste teste dubioase. Fiind nestiiutor, ti se explica clar ca stramosul tau a jucat un rol important undeva in istorie si savantii vor sa afle mai multe, de ce ar vrea cineva asa ceva, urmeaza sa aflii pe parcurs. Cu ajutorul “memoriei genetice”, care se presupune ca o are oricine, savantii presupun ca se pot uita in codul tau genetic dupa amintirile stramosilor. Partile in care il controlam pe Desmond au o durata redusa de timp, actiunea principala petrecandu-se in jurul stramosului tau, Altair, chiar daca povestea se extinde pe ambele perioade de timp.

Acest stramos al tau, un asasin dedicat crescut intr-un cult, dupa un crez strict, asasineaza in numele binelui, sau cel putin asa e situatia aparenta. Cu actiunea avand loc in secolul XII, bineinteles ca se afla intr-o lume plina de cruciati, culturi crestine, oameni inapoiati si orase istorice, toate avand loc pe Taramul Sfant (cel mai cunoscut oras din joc probabil fiind Ierusalim). El a fost crescut si traieste dupa un anumit crez, acela ca totul se intampla pentru binele cel mare, raul e necesar pentru ca binele sa existe, iar cateodata e folosit in asa fel incat faptele initial rele, se transforma in fapte bune, sacrificii extreme, dar necesare. Fiind un asasin arhi-cunoscut, prestigiul ti se urca la cap si faci o mica greseala in viata, care se intoarce impotriva ta cu urmari catastrofale. Astfel esti scazut in rang si devii un novice, ca pe vremuri. Misiunea ta principala e sa ucizi 9 tinte esentiale, pentru a-ti recastiga onoarea si pentru a ajuta in lupta pentru binele cel mare. Povestea are si o parte istorica reala. Cateva din tintele tale chiar au existat si au murit in moduri dubioase, nu se stie daca de mana unui asasin sau nu, dar au existat, si intr-un fel aceste fapte dau o briza de realism jocului. Nu vreau sa merg mai departe cu spoiler-ele pentru a lasa cititorul sa se bucure singur de experienta jocului, pot doar sa zic ca l-as fi jucat doar pentru poveste, fiind plina de intorsaturi si morala.

La baza gameplay-ului se afla abilitatiile de asasin flexibil ale lui Altair, adica sariturile extreme, cataratul si stealth-ul, care nu este unul clasic. Toate acestea sunt inspirate din faimosul Prince of Persia, bineinteles produs tot de Ubisoft. Acesta nu e nicidecum un lucru rau in situatia de fata, Assassin’s Creed nu e o clona, dar unii il vor numi “Prince of Persia Evolved”. E mai evoluat pentru ca inafara putem face tot felul de scheme incredibile si mult mai complexe fata de cele ale printului Persiei, intr-un mediu mult mai deschis care iti da libertate sa respiri si sa incerci orice manevra iti pofteste inima de ucigas.
Jocul ia cuvantul “animatie” si il pune serios la treaba, avand peste 10,000 animatii doar pentru personajul principal, iar pana in prezent nu cred ca a mai indraznit cineva sa puna atata munca in animatii. Practic e posibila catararea pe orice cladire care arata “catarabila”, ne putem prinde de orice scandura sau gaura in perete pentru a ajunge cat mai sus si departe de multime. Pe langa asta, ca un adevarat atlet profesionist, Altair se descurca linistit si la sarituri extreme, fie de pe un zgarie nori intr-un car cu fan, fie de pe un acoperis pe altul. Desigur, a nu se confunda cu un Spider-Man medieval, jocul duce cataratul si sportul la extrem, dar in acelasi timp ramanand cat de realist posibil.

Pe langa catarat si sarituri, e nevoie si de un anumit grad de stealth. Altair nu este un alt Sam Fisher sau Garrett, ci mai degraba un Hitman medieval. Nu se foloseste de intuneric pentru a se ascunde, ci foloseste multimea de pe strazi in plina zi pentru a se strecura si a se face de negasit. Dupa ce ai dus cu bine la capat o asasinare, probabil vei vrea sa iti iei repede talpasita, tintele tale nefiind niciodata singure, ci inconjurate de malaci. Asa ca dupa asasinare, misiunea ta nu e incheiata, ai nevoie sa si scapi cu viata, un proces destul de distractiv, pentru jucator bineinteles. Ai posibilitatea sa umbli incet si calm, astfel deghizandu-te preot, stealth-ul fiind la maxim. Poti umbla normal, poti fugi, sau poti baga sprint, care deobicei elimina orice urma de stealth si e folosit in situatiile de criza. Ca sa scapi de gardieni si militie trebuie sa faci un adevarat slalom printre plebe, dupa care sa gasesti un locsor ascuns precum o banca sau car cu fan pentru a te ascunde complet de ochii urmaritorilor.

Pe cat de folositoare e multimea, pe atat de mult te poate si incurca. Pe strazile din secolul XII gasesti destui cersetori care pe langa faptul ca se baga in fata ta si te incetinesc, iti mai pun si piedica, incat sunt momente in care ti-ai dori sa fie tinte de asasinare, dar acest lucru nu ar fi etic…din pacate. Asa ca degeaba fugim de mancam pamantul printre oameni, pentru ca la cea mai mica neatentie te poti trezi ca dai un cap de zid, te impiedici de un biet om pe strada sau cazi intr-o fantana. Nu va speriati, devine o obisnuinta dupa cateva urmariri ca in filme, care dupa parerea mea sunt cele mai fun si interesante parti din tot jocul.

Pe langa misiunea principala de a asasina cele 9 tinte, in intreg orasul sunt presarate misiuni secundare, care defapt sunt cateva questuri de baza care se repeta, dar orasul fiind un sandbox, nu devin atat de repetitive pe cat s-ar crede, sau cel putin nu in prima jumatate a jocului. Indeplinind aceste misiuni secundare aducem de partea noastra diferiti cetateni foarte folositori, care pot ajuta extrem de mult cand vine vorba sa dispari din fata gardienilor furiosi.

Misiunile secundare sunt complet optionale, precum si explorarea. Explorarea poate fi un aspect neglijat de multi jucatori. Desi ne dam seama de la inceput ca jocul te lasa sa cutreieri orasele in lung si-n lat fara nici o treaba, nu ne dam de la inceput seama de importanta ei, sau distractia de a explora. Pe langa misiunile secundare, gasim niste “puncte de vizionare”, care practic sunt niste puncte aflate pe cladiri inalte de unde putem arunca o privire mai de ansamblu peisajului din jurul nostru, astfel explorand harta putin cate putin si descoperind noi locatii si misiuni.
Exista si cateva misiuni care sunt mai putin importante decat cele secundare si care ajutau cu adevarat doar pe Xbox (unde se primesc achievement points pentru ele), cum ar fi uciderea tuturor templarilor sau a arcasilor de pe acoperisuri, gasirea tuturor steagurilor (aka package-urile din GTA) si altele.

In joc exista mai multe orase, impartite la randul lor in cartiere. La inceput sunt disponibile doar cartierele saracilor, urmand sa deblocam altele cu cat avansam mai mult in joc, devenind tot mai interesante si complexe. Orasele sunt legate intre ele printr-o zona de tranzitie si ea indesata cu cateva misiuni secundare, dar care initial a fost creata pentru a ne bucura de caii din joc. Da, exista si cai, care pot fi calariti doar in aceasta zona de tranzitie sau in imediata apropiere a oraselor. Putem sari de pe cal ca Rambo de pe camionete, putem sari peste obstacole cu el, putem prinde viteze mari, putem calca in picioare inamicii sau de ce nu, oameni inocenti si ne putem chiar lupta de pe cal.

Fuga si schemele de Matrix nu ar fi prezente daca nu ar avea un rost. Bineinteles, vorbesc de asasinari si combat in sine. Jocul are un sistem de combat destul de bine gandit. Ne folosim de “target focus” pentru a ne bloca privirea pe un anumit NPC cu care vrem sa luptam iar animatiile fac restul luptei si mai delicioasa. Avem parte de adevarate incaierari, cu lupte realiste de sabie, counter-attacks, plezneli si aruncari peste balcon. Avansand in joc, primim noi arme de masacrare cat si miscari noi. Sunt 4 arme la numar, 5 daca punem la socoteala pumnii care sunt folositori ocazional. O sabie clasica, un cutit ascuns la incheietura cu care efectuam asasinarile ca un profesionist, o sabiuta scurta pentru a lupta rapid si cutite de aruncat pentru a elimina inamicii de la o distanta. Pe parcurs primim si abilitati noi, cea mai importanta probabil fiind cea de counter-attack, care daca e folosita corect si rapid, poata elimina un inamic dintr-o lovitura, dar nefolosita la timp te ucide mai mult decat te ajuta.

AI-ul este unul mediocru spre bun. Partea buna e ca inamicii stiu sa te caute, sa te urmareasca prin multime, sa se catere si ei pe cladiri (nu la fel de maiestuos ca tine) si sa iti dea de furca in batalie, doar ca sufera uneori de bug-uri, mai ales cand dau de un zid. Nu o singura data m-am uitat jos la bietii templari cum in loc sa se catere se loveau in mod repetat de pereti, e totusi de inteles ca au fost epuizante cruciadele pentru saracii...atat fizic cat si mental.

In final…

Jocul nu este o revelatie, dar probabil va fi printre cele mai bune jocuri ale anului, cel putin la cateva categorii. Pare grozav si distractiv, si este, doar ca poate deveni repetitiv pentru unii, frustrant pentru cei care nu au nici un gram de rabdare si probabil ca nu toata lumea are timp de tactici. Pot sa va zic cu mana pe inima ca NU e o clona Prince of Persia doar pentru ca seamana la anumite aspecte, ci vine ca ceva mult mai nou si deschis. Il recomand cu caldura pentru orice fan Hitman, pentru open-ended action, sau pur si simplu pentru poveste, care pot spune fara tragere de inima ca este foarte buna, desi ne cam pacaleste spre sfarsit lasand loc pentru o continuare.

Articole Inrudite

• Nici un articol inrudit